Prefectura Giurgiu a anunţat, joi, că 150 de deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu au fost vaccinaţi, din totalul celor 745 care au solicitat imunizarea. Vaccinarea s-a făcut cu Pfizer şi va continua în perioada următoare.

”La data de 05 mai a.c., au fost vaccinate 150 de persoane din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu. Vaccinarea a fost efectuată cu serul Pfizer, de către echipa medicală proprie a Penitenciarului”, a transmis, joi, Prefectura Giurgiu.

Sursa citată a precizat că această campanie va continua în perioada următoare, numărul total de deţinuţi programaţi la vaccinare fiind 745.

La nivelul Penitenciarului Giurgiu sunt aproximativ 1.600 de deţinuţi.

Doar 9.000 din cei 22.500 de deţinuţi vor să se vaccineze, susţine Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care acuză că nu a fost făcută o campanie în rândurile deţinuţilor, pentru a creşte numărul celor imunizaţi şi afirmă că astfel sunt puşi în pericol agenţii care lucrează direct cu aceştia.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentIncendiu la o locuință din municipiul Giurgiu. O femeie a fost evacuată de pompieri
Articolul următorSondaj INSOMAR: PNL pe primul loc în opțiunile electoratului, George Simion îi devansează pe Barna și Cioloș