Instituția Prefectului Județul Giurgiu informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 25 iulie.

Astfel, sunt confirmate pozitiv – 369 de cazuri, 252 sunt vindecate și externate. 

În carantină la domiciliu se află 3.766 de persoane și în carantină instituționalizată – 1 persoană. 

Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 29 au refuzat internarea (sunt în izolare la domiciliu la ora actuală), iar 0 au fost externate la cerere. 

Până în prezent, au fost testate 4.437 de persoane, dintre care 70 în ultimele 24 de ore. 

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19. 

În cursul zilei de ieri, 24 iulie a.c., 156 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 21 de polițiști locali au desfășurat 52 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli. 

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19: 

  • 4 jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția; 
  • 12 jandarmi au executat misiuni menținere independent; 
  • 24 de jandarmi au executat misiune de asigurare a măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei zonale și a zonei de protecție asupra localității Cartojani; 
  • sancțiuni aplicate: 11 sancțiuni la legea 55/2020, în valoare de 5.500 lei; 4 sancțiuni la legea 61/1991, în valoare de 1.500 lei și 
    1 avertisment scris la legea 12/1990. 

De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 39 de apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 3 misiuni de transport la și de la unități spitalicești.  

Articolul precedentUn nou record în România – 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 . Câte cazuri noi se înregistrează la Giurgiu
Articolul următorVioleta Alexandru: Vor creste pensiile – Când se anunță oficial procentul majorării