Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, în prezent, în județul Giurgiu, 22 de elevi au fost confirmați cu noul coronavirus, dintre care 21 sunt din municipiul Giurgiu.

Cel mai mic elev confirmat pozitiv este preșcolar, iar cel mai mare este în clasa a XI-a.
Mare parte a elevilor au fost testați la domiciliu, în urma apelurilor la 112, existând, totodată, și cazuri în care testarea s-a efectuat la cabinetele medicale din cadrul unităților de învățământ unde elevii respectivi învață.
În prezent, cursurile la clasele respective se desfășoară în sistem online.
De asemenea, la ora actuală sunt șapte cadre didactice confirmate cu noul coronavirus, dintre care cinci sunt din municipiu și două în mediul rural.
Reprezentanții DSP Giurgiu au precizat, că în prezent, atât elevii, cât și cadrele didactice pozitive se află în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, în condițiile în care starea acestora de sănătate nu a necesitat internare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentIncendiu într-un bloc din Comana. Două persoane au fost intoxicate cu fum
Articolul următorIA PASTILA SRS: Să vină Patriarhul să administreze țara