Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-o autoutilitară încărcată cu struguri, douăzeci și patru de cetățeni irakieni și doi cetățeni sirieni care intenționau să intre ilegal în România.
Șoferul mijlocului de transport a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În data de 26 septembrie 2019, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes, înmatriculată în România, un cetățean român în vârstă de 62 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, struguri din Grecia pentru România.
Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat că peretele lateral al autoutilitarei este modificat și prins în șuruburi vopsite recent, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă.
În urma controlului amănunțit, în compartimentul marfă, într-un loc special amenajat, în partea din față a autoutilitarei, au fost descoperite ascunse 26 persoane, 25 adulți și un copil, care nu dețineau documente de identitate.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt douăzeci și patru de cetățeni irakieni și doi cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 2 și 49 de ani. Cei în cauză au declarat că au fost urcați în compartimentul special amenajat al autoutilitarei de doi cetățeni bulgari și pentru tot traseul, rudele lor urmau să plătească, în momentul în care ajungeau în România, suma de 5.000 de euro pentru fiecare persoană, unui bărbat care a organizat transportul.
Totodată, cei în cauză au mai menționat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor, iar conform protocolului româno-bulgar aceștia au fost preluați de Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
De asemenea, pe numele șoferului mijlocului de transport a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.