Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu a adoptat o hotărâre prin care constată că în mai multe localități a fost depăşită rata de infectare de 1,5 la o mie de locuitori, urmând a se aplica restricţii privind funcţionarea unor agenţi economici din domeniul HoReCa şi al jocurilor de noroc.

În total, în judeţul Giurgiu 10 localități au depăşit rata de infectare de 3 la mie, iar în alte 19 localităţi se înregistrează indici cuprinşi între 1,5 şi 3 la o mie de locuitori.

Mai exact, în localitățile unde s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, se impune purtarea măștii și în spații deschise, interzicerea funcționării restaurantelor, jocurilor de noroc în spații închise iar la nivelul unităților școlare se impune trecerea la sistemul de invățământ on line.

În acest context, în cele 19 localităţi unde rata de de infectare este de 1,5-3 la mia de locuitori, se vor impune restricţiile prevăzute în legislaţia adoptată la nivel naţional privind funcţionarea unor unităţi de alimentaţie publică şi alte măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Incidență cumulată a cazurilor Categorie localitate (oraș, comună) Denumire localitate (oraș, sat) Valoare indice fără cazurile din focare Incidență 1,5 – 3‰ locuitori
MUNICIPIUL GIURGIU Giurgiu 2,11
BUCSANI BUCSANI 2,82
CALUGARENI CALUGARENI 1,50
COMANA COMANA 2,25
FLORESTI STOENESTI  STOENESTI 2,09
GAISENI GAISENI 2,17
HERASTI HERASTI 2,31
IEPURESTI IEPURESTI 1,88
ISVOARELE ISVOARELE 1,53
JOITA JOITA 1,83
OGREZENI OGREZENI 2,33
OINACU OINACU 1,75
STĂNEȘTI BALANU 1,81
ULMI ULMI 2,69
VALEA DRAGULUI VALEA DRAGULUI 2,15
BOLINTIN VALE SUSENI 1,61
COMUNA STOENESTI  SAT STOENESTI 1,86
BOLINTIN DEAL BOLINTIN DEAL 2,32
BOLINTIN DEAL MIHAI VODA 2,16
Incidență peste 3‰ locuitori ADUNATII COPACENI ADUNATII COPACENI 3,97
GOSTINARI MIRONESTI 4,35
GRADINARI GRADINARI 3,85
IZVOARELE DIMITRIE CANTEMIR 5,85
IZVOARELE IZVOARELE 4,19
IZVOARELE RADU VODA 3,88
IZVOARELE VALEA BUJORULUI 4,01
ULMI GHIONEA 4,97
VANATORII MICI VANATORII MICI 3,89
SCHITU SCHITU 4,55

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentTânăr din Ilfov, prins drogat la volan pe o stradă din Giurgiu
Articolul următorSpovedania lui Rizea continuă la Realitatea PLUS: Dezvăluiri incendiare din dosarul MICROSOFT. Coldea i-a zis lui Ghiță, după audieri, că e IUDA