Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, nereguli privind transferul a peste 4 tone deşeuri din fier. Deşeurile urmau să ajungă în România însă au fost returnate societăţii expeditoare.

În data de 09.11.2022, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două mijloace de transport conduse de doi cetățeni bulgari, în vârstă de 44 respectiv 64 de ani.

Şoferii transportau, conform documentelor prezentate, deşeuri de fier, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea totală de 4.730 kilograme deșeuri din fier.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că ambele transporturi nu respectau prevederile art.5 din H.G. nr.788/2007.

În consecință, autorităţile competente nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCisternă încărcată cu GPL şi un autoturism, implicate într-un accident rutier, pe DN5B
Articolul următorCetățean marocan depistat de polițiștii de frontieră giurgiuveni în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera