Polițiștii giurgiuveni au identificat și indisponibilizat 600 sute de litri de băutură, cu miros specific de alcool, în urma a două percheziții domiciliare efectuate joi, 22 noiembrie a.c., în comuna Joița, din județul Giurgiu.

Astfel, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Giurgiu, cu sprijinul inspectorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Ploiești și jandarmilor din cadrul I.J.J. Giurgiu, beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Giurgiu, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Bolintin Vale.

În urma percheziției efectuate la domiciliul unei femei de 57 ani, din comuna Joița, județul Giurgiu și la o altă locație deținută de aceasta, pe un teren viran, pe raza aceleiași localități, a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 600 litri băutură transparentă cu miros specific de alcool.

Din verificări s-a stabilit că locația respectivă nu este înregistrată ca antrepozit fiscal.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 9.000 lei, constând în valoarea accizei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

Articolul precedentDoi giurgiuveni urmăriți internațional timp de nouă ani, prinși la Giurgiu
Articolul următorA profitat de neatenția medicului și i-a sustras telefonul