O conducătoare auto a fost rănită ușor după ce a fost implicată într-un eveniment rutier produs pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers.

Vineri, 17 august a.c., ora 14.40, o femeie de 58 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea autoturismul pe Șoseaua București, din municipiul Giurgiu, aflându-se pe prima banda a sensului de mers, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare pe banda a doua și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Giurgiu, pe banda a doua în aceeași direcție de mers.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean Giurgiu pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații.

Conducătorii celor două autovehicule implicate în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentSemnal de alarmă tras de SRI! Atacuri informatice de amploare
Articolul următorDescoperire macabră la Giurgiu