O tragedie a avut loc sâmbătă dimineață, pe Drumul Național 61, în localitatea Dealu din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit în urma unui accident de motocicletă, în timp ce se îndrepta către o paradă moto organizată în municipiul Giurgiu.

Potrivit autorităților, motocicleta pe care se aflau două persoane a ieșit de pe carosabil într-o curbă periculoasă. Primele investigații ale Poliției arată că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul direcției de mers. În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit și a fost preluat de un elicopter SMURD, fiind transportat de urgență la un spital din București, unde, din nefericire, a fost declarat decedat.

Pasagerul de 16 ani a refuzat transportul la spital

Pe motocicletă se afla și un adolescent în vârstă de 16 ani, care a suferit răni ușoare. Acesta a fost evaluat de echipajele medicale ajunse la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Giurgiu au intervenit rapid, sprijiniți de elicopterul SMURD solicitat în regim de urgență.

Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea unor eventuale incendii, iar circulația rutieră a fost blocată temporar pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea intervenției.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor accidentului. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGEORGE SIMION ESTE ALĂTURI DE DIASPORA! LIDERUL SUVERANIȘTILOR A FĂCUT UN TUR DE FORȚĂ ÎN MAREA BRITANIE
Articolul următorANCA ALEXANDRESCU: ”FANII LUI NICUȘOR SE ARUNCĂ ASUPRA LUI SIMION!”