Un accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 20.15, la ieșire din localitatea Mihăilești, către Drăgănescu.

Au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conductorii auto.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.
Conducatoarea unuia dintre autoturisme a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de ambulanța SAJ și transportată la un spital din capitală. 
Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar în prezent acționează pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe șosea, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentMedalie de aur pentru pugilistul giurgiuvean Robert Ştefan Sefer la „Cupa României” la box pentru seniori!
Articolul următorGiurgiu. Șoferi prinși pe drumurile publice băuți și fără permis