Un accident rutier s-a produs în urmă cu scurt timp pe DN 41, în localitatea Prundu, judetul Giurgiu.

Au fost implicate o vidanjă și o camionetă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Gărzii de Intervenție Colibași și Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

În cele două autovehicule se aflau 6 persoane, iar 5 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu au fost persoane încarcerate, toți cei implicați fiind conștienți.

Doi bărbaţi au fost preluaţi de echipaje SAJ și SMURD și transportați la un spital din capitală kiar trei bărbați au fost preluați de autospeciala pentru transport victime multiple și SAJ și transportați la Spitalul de Urgență Giurgiu.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la autovehicule și au acționat pentru sablarea părții carosabile, fiind scurgeri de carburant.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Şoferi cercetaţi penal de poliţişti după ce au condus autoturismele băuţi sau fără permis
Articolul următorPreședintele PPE: Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen