Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Giurgiu.

 
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Giurgiu, se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.
 
Astfel, sub autoritatea Instituției Prefectului, începând cu data de 3 iulie a.c., timp de două săptămâni, polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului vor desfășura în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase. 
 
Totodată, se vor efectua verificări și în trafic, împreună cu reprezentați ai ISCTR, fiind vizat transportul în comun de persoane.
 
După primele activități desfășurate în acest sens, din seara zilei de 3 iulie a.c, la nivelul județului Giurgiu, au fost verificate 61 de societăți comerciale.
 
Au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 89.490 de lei, astfel:
 
-14 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 20.500 de lei; 
-16 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 7.000 de lei;
-46 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 14.210 de lei;
-3 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OG 21/1992 în valoarea de 8000 lei. 
-3 sancțiuni pentru nerespectarea HG 857/2011 în valoare de 9000 de lei;
– 1 sancțiune prevăzută de HG 194/2005 în valoare de 2000 de lei, s-a dispus confiscarea cantității de 212 kg carne si preparate din carne, dispunându-se măsura suspendării activității pe o perioadă de până la 6 luni pentru remedierea deficiențelor constatate.
-1 sancțiune pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare de 10.000 de lei si confiscarea sumei de 970 de lei.
 
Acțiunile de acest gen continuă în acest week-end. Peste 120 de efective vor acționa zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
 
Polițiștii fac apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acest tip de misiuni vor fi desfășurate permanent în această perioadă pentru a proteja oamenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Articolul precedentEchipe mixte pentru depistarea giurgiuvenilor care nu respectă normele de protecție sanitară
Articolul următorALARMANT: 416 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în România