Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în zona de competență opt persoane care pescuiau în perioada de prohibiție, folosind unelte de pescuit interzise.
În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat mai multe acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, pe raza județelor Călărași, Teleorman și Dolj.
Astfel, au fost depistați opt cetățeni români, cu vârste cuprinse între 25 și 68 de ani, care pescuiau în perioada de prohibiție, cu unelte de pescuit interzise de lege. Asupra persoanelor, polițiștii de frontieră au descoperit 46 kg de pește, patru plase de pescuit din fir textil, o plasă de pescuit din nailon, un voloc, un acumulator auto și o barcă pneumatică.
Peștele a fost ridicat în vederea confiscării și predat unor societăți comerciale de profil, în conformitate cu prevederile legale, iar în toate cazurile, polițiștii de frontieră au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală, precum și pentru producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, fapte prevăzute și pedepsite de OUG 23/2008 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod Penal.