Persoanele care transportă numerar în valoare de peste 10.000 de euro trebuie să-l declare autorităţilor competente din statul membru prin care aceştia intră sau ies din Uniunea Europeană, în caz contrar riscând amenzi între 3.000 și 50.000 de lei.

Hotărârea de Guvern a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2021. Amenda nu poate fi însă mai mare de 60% din valoarea numerarului.

Conform legislaţiei, constituie contravenţie neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit. Numerar neînsoţit înseamnă numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoţit de un purtător. La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.

În cazul în care numerar neînsoţit în valoare de 10.000 de euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autorităţile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declaraţie de informare în termen de 30 de zile. Autorităţile pot reţine numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declaraţia de informare.

Obligaţia de informare cu privire la numerarul neînsoţit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declaraţia nu este făcută până la expirarea termenului, informaţiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziţie pentru control.

Articolul precedentBilanț coronavirus 22 noiembrie: 1.550 de cazuri noi, 154 decese dintre care 29 anterioare
Articolul următorȚigarete în valoare de 30.000 de lei, confiscate la P.T.F Giurgiu