Amenzile rutiere ar urma să crească din 2020, dacă Guvernul nu decide să înghețe valoarea punctului de amendă la valoarea din 2017, cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

Punctul de amendă se calculează prin lege la o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, iar în mod normal atunci când crește salariul minim crește și punctul de amendă.

Guvernul a decis până acum de două ori să înghețe valoarea punctului de amendă, prin ordonanță de urgență, prima dată în 2017, pentru 2018 și a doua oară în 2018, pentru 2019. Astfel, valoarea punctului de amendă a rămas la 145 de lei, deși salariul minim brut pe economie a crescut în 2018 la 1900 de lei și în 2019 la 2080 de lei. Astfel, fără această măsură, punctul de amendă ar fi crescut la 190, respectiv 208 lei.

O nouă creștere a salariului minim, plănuită de guvernul PSD, la 2262 de lei pentru studii medii și la 2620 de lei pentru studii superioare, de la 1 ianuarie 2020, urmează să fie decisă de Guvernul Ludovic Orban, instalat ieri.

În acest moment, chiar dacă salariul minim nu mai crește în viitorul apropiat, în lipsa unei ordonanțe de urgență care să înghețe din nou punctul de amendă, acesta va trece de la 145 de lei la o valoare de 208 lei în 2020.

În prezent, contravențiile constatate de poliția rutieră în cazul persoanelor fizice sunt sancționate cu sume cuprinse între 290 de lei și 2900 de lei. Din 2020, aceste sume ar putea fi cuprinse între 416 și 4.160 de lei.

Contravențiile din Clasa I se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă. În prezent înseamnă 290-435 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 416 – 624 lei.

Exemple de contravenții din clasa I:

– nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului

-nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers

– nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice,

– conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei

– nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul şi tractor agricol sau forestier de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate

Contravențiile din Clasa 2 se sancționează cu 4 sau 5 puncte-amendă. În prezent înseamnă 580-625 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 835 – 1040 lei.

Exemple de contravenții din clasa II:

– nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului

– nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare

– depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată

– neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă

Contravențiile din Clasa 3 se sancționează cu 6 sau 8 puncte-amendă. În prezent înseamnă 870-1.160 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 1.248 – 1.664 lei.

Exemple de contravenții din clasa III:

– conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat

– nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor

– nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi

– nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale

– circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire

Contravențiile din Clasa 4 se sancționează cu echivalentul 9-20 de puncte-amendă. În prezent înseamnă 1.305-2.900 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 1872 – 4.160 lei.

Exemple de contravenții din clasa IV:

– conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat

– conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă

– neefectuarea verificării medicale periodice

– necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus

– nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi

– aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz

– pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei

Contravențiile din Clasa 5 se sancționează în prezent cu 21-100 puncte amendă, adică sume cuprinse între 3.045-14.500 de lei. Dacă va crește punctul de amendă, suma va ajunge între 4.368 și 20.800 de lei.

Dacă salariul minim crește la 2.262 lei, și punctul de amendă nu se îngheață, acesta va atinge o valoare de 226,2 lei. Astfel,

Contravențiile din clasa I (2-3 puncte) ar ajunge de la 290-435 de lei la 452 la 678 de lei.

Contravențiile din clasa II (4-5 puncte) ar ajunge de la 580-625 de lei la 904 la 1.131 de lei.

Contravențiile din clasa III (6-8 puncte) ar ajunge de la 870-1160 de lei la 1137 la 1.809 de lei.

Contravențiile din clasa IV (9-20 puncte) ar ajunge de la 1.305-2900 de lei la 2.035 – 4.524 de lei.

Contravențiile din clasa V (21-100 puncte) ar ajunge de la 3.045 – 14.500 de lei la 4750 – 22.620.

Articolul precedentTânăr din Giurgiu, reținut pe aeroport pentru pornografie infantilă și viol
Articolul următorAdolescentă de 17 ani din județul Giurgiu, căutată de polițiști