Un incendiu izbucnit astăzi într-o gospodărie situată pe Drumul Plopilor din municipiul Giurgiu a fost localizat la timp de pompieri.

Vecinii au fost cei care au văzut flăcarile și au sunat la 112. Proprietara casei era la biserică și a fost anunțată de incendiul din curtea sa. 
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent în interiorul și la acoperișul unei magazii, situată foarte aproape de un solar. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. 
În incendiu au ars acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 100 mp și tavanele din lemn, un geam și circa 10 mp din folia solarului.
De asemenea, pereții unei bucătării de vară și bunurile din interior au fost deteriorate. 
Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit (cablu electric defect / neizolat corespunzător) . 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorValeriu Gheorghiță anunță că, din 7 mai, oricine dorește să se vaccineze se poate prezenta la centre, fără programare, între orele 14-20