Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care sunt măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie.

Conform declarațiilor președintelui, după 1iunie nu va mai fi nevoie de declarație pentru a ieși din localitate, vor fi deschise terasele și plajele.Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar. Deplasările în afara localității, de la 1 iunie vor fi libere. Nu va mai fi nevoie de declarație. 

La ședința de la Palatul Cotroceni au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială.
Articolul precedentBărbat mort în timp ce traversa un podeț, după ce a căzut tractorul peste el
Articolul următorConducere nouă la DSVSA Giurgiu, începând de astăzi