Astra Giurgiu s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce s-a impus în meciul cu Universitatea Cluj, scor 4-3, după prelungiri. Ardelenii au condus cu 3-0, și-au dat două autogoluri si au terminat în zece.

Cel mai spectaculos meci al optimilor Cupei României a adus un start de vis pentru Universitatea Cluj, cu trei goluri marcate în poarta Astrei în primele opt minute.

Astra şi-a revenit repede din pumni. A primit un penalty controversat, transformat de Lullaku. Apoi, autogolul lui Cordoş a apropiat echipa lui Mulţescu la 2-3. Revenirea a fost completă cu un sfert de oră înainte de final, prin al doilea gol al lui Lullaku. Înainte ca meciul să intre în prelungiri, Abrudan şi-a lăsat colegii în inferioritate numerică.

În prima repriză suplimentară, un nou autogol al echipei de pe Cluj Arena, cu Lazlo Sepsi în rolul ghinionistului, a fost decisiv şi Astra merge în sferturi. Putea fi 5-3, chiar la ultima fază, când portarul Clujului a urcat în atac, dar Valentin Gheorghe nu a lăsat mingea trimisă de Buş să intre în poartă şi a fost sancţionat pentru ofsaid.

Pentru Astra, urmează deplasarea din campionat cu FCSB, în direct la Digi Sport, duminică, la ora 21:00.

Articolul precedentDoi giurgiuveni, cercetați pentru evaziune fiscală cu zahăr
Articolul următorPoliția Locală Mihăilești a intrat în pâine, în interesul comunității