Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu luna iulie 2022, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri.

Astfel, începând cu data de 1 iulie 2022, drumurile naţionale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă şi pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I va fi majorat în două etape. Astfel, majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone se va realiza începând cu data de 1 iulie 2022 şi, respectiv, data de 1 ianuarie 2023.

Taxele pentru vinietele electronice în Bulgaria, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat.

A. Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

B. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– între 16 şi 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– între 26 şi 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
– între 22 şi 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
– între 19 şi 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

C. Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:
– În limita a/de la 15 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naţionale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV şi 32 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.
Pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 4 sau mai multe osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum începând cu data de 1 ianuarie 2023:
– În limita a/de la 29 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe pe drumurile naţionale de categoria a II-a pentru mijloacele de transport din categoria EURO VI, EEV şi 43 de stotinci pentru mijloacele de transport din categoria EURO 0, I, II, pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă.

D. Pentru autocarele cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022: între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci.

E. Pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Toţi cei interesaţi pot obţine informaţii relevante, după cum urmează:
– privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL – www.bgtoll.bg/ro/;
– privind situaţia traficului prin punctele de trecere a frontierei bulgare – www.mvr.bg
– privind starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
– privind regimul vamal la intrarea în R. Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens;
– privind starea vremii – www.weather.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.