Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, este instituit un cod galben de vânt şi precipitații în unele regiuni, până în data de 11 februarie 2019, orele 23:59.

În zonele de coastă vor fi intensificări ale vântului și se vor semnala precipitaţii. Vântul, asociat cu furtuna Erik, care se află în Nord-Vestul Marii Britanii, se va intensifica, din sud-vest, cu rafale în sudul țării, ulterior fiind afectate și zonele mai extinse de uscat.

De asemenea, vântul puternic va afecta Irlanda de Nord și vestul Scoției, cu probabilitatea perturbării transporturilor (rutier, aerian etc.). Din aceasta cauză, este posibil ca pe unele elemente de infrastructură (poduri, viaducte, carosabil rutier), circulația să fie îngreunată.

Totodată, este posibil ca pe unele aeroporturi să se înregistreze întârzieri sau chiar anulări de zboruri. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetatenilor români să se informeze pe paginile oficiale ale companiilor de zbor/aeroporturilor, despre starea zborului pe care urmeză să îl efectueze.

Informații suplimentare oferite de către Biroul meteorologic britanic sunt disponibile la adresa web: https://www.metoffice.gov.uk/.

Articolul precedentGiurgiuvean reținut pentru contrabandă de țigări
Articolul următorAlertă de gripă aviară în Bulgaria! Locuitorii din Giurgiu, sfătuiți să-și ia măsuri de protecție