Inspectorii sanitar veterinari din județul Giurgiu vor continua acțiunea de inventariere a suinelor din localitățile aflate în zona de supraveghere a focarului de pestă porcină africană.

Potrivit Directorului DSVSA Giurgiu, Liviu Florescu, astăzi se va face recensământul porcilor din localitățile Comana și Vlad Țepeș.

Concomitent, reprezentanții DSVSA Giurgiu și Gărzii de Mediu vor avea astăzi o întâlnire cu autoritățile locale din Călugăreni pentru a stabili modul în care se va face deratizarea și neutralizarea deșeurilor menajere din gospodăria unde s-a declanșat focarul de pestă porcină, astfel încât, ulterior să poată fi realizată o nouă dezinfecție sanitar-veterinară.

Reamintim că sâmbătă, la Brăniștari, în județul Giurgiu, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană. Proprietarul  animalelor afectate de pesta porcină africană a anunțat autoritățile abia după ce peste 30 de animale au fost ucise de boală. De altfel, acesta a îngropat porcii decedați în gropi pe care le-a săpat chiar în propria curte.

Articolul precedentPremieră la Giurgiu. Târg de carte organizat de Biblioteca Județeană
Articolul următorAproape 30 de lideri județeni PSD cer demisia lui Dragnea