Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean român care transporta pe o platformă, un autoturism marca Audi Q5, în valoare de 70.500 lei, căutat de autoritățile din Norvegia.
În data de 28.08.2019, în jurul orei 05.20, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 40 ani, la volanul unei autoturism care tracta o platformă pe care transporta un autoturism marca Audi Q5.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul transportat pe platformă figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia în luna iulie a acestui an.
Față de cele constatate, cetățeanul român a declarat că transporta autoturismul la solicitarea unui prieten și nu avea cunoștință despre faptul că acesta se află în atenția autorităților.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ”tăinuire”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin.1, C.P., iar autovehiculul în valoare de 70.500 lei a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, până la finalizarea cercetărilor.