În cadrul Consiliului Național Extraordinar al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), întrunit duminică, 9 februarie, în București, s-a hotărât modificarea structurii de conducere a partidului.

Avocatul Daniel Ionașcu a fost ales, prin vot, Președinte Executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Cu acest prilej, noul lider umanist a declarat:

„Vă dau cuvântul meu de onoare. Acesta este sentimentul care mă încearcă, al unei politic altfel, cu sufletul, în care fiecare dintre noi se implică real pentru țara lui, pentru comunitatea lui, iar împreună putem face mult, pentru că unde-s doi puterea crește. Trebuie să ne implicăm serios dacă vrem să schimbăm această țară, dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva trebuie să schimbă mentalitatea fiecăruia. Vreau! Pot! Am cu cine? Trebuie să avem. Împreună, avem. Trebuie să facem o politică altfel. Nu mă interesează celelalte partide, nu sunt partide mari și partide mici, dorința mea nu este mare sau mică. Dorința mea este pe cât vreau eu să dau un impuls propriei voințe, de a face și credința că voi ajunge la final”.

Consiliul Național umanist, format din vicepreședinți, lideri județeni și aleșii locali ai partidului, au hotărât, de asemenea, numirea lui Ion Toma în funcția de Vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și coordonator al regiunii Oltenia.

Europarlamentarul Maria Grapini a reîntregit familia umanistă, participând la Consiliul Național Extraordinar organizat astăzi la București.

Totodată, în cadrul Consiliului Național Extraordinar a fost adoptat și textul Rezoluției care stabilește principiile participării umaniștilor la alegerile locale din acest an.

Articolul precedentAtenție de unde cumperi online! Hackerii te pot lăsa fără bani
Articolul următorCoronavirusul se răspândeşte în continuare! Numărul deceselor se apropie de 1000