Ministrul Familiei, Gabriela Firea a salutat, vineri, aprobarea în Senat a proiectului prin care mamele şi nou-născuţii din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţia de articole medicale şi de igienă, dar şi de consiliere parentală.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare şi medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentaţie inclusiv trusou, mai spune ministrul.

”Mamele care se află în situaţii de risc vor primi un ajutor financiar. Am susţinut acest proiect şi mă bucur că în şedinţa Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame”, anunţă ministrul pe Facebook. Gabriela

Firea arată că, astfel, mamele şi nou-născuţii din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţia de articole medicale şi de igienă, dar şi de consiliere parentală.

Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluşi de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru şi fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare şi medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentaţie inclusiv trusou, afirmă Firea.

”Toate mămicile cu bebeluşi de până în 3 luni, care au o situaţie materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei. Un vot pozitiv a fost acordat şi proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această iniţiativă”, mai precizează ea.

Potrivit ministrului Familiei, practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilităţile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure dar şi de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor şi de abandon şcolar.

”De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale şi să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuţiei sociale de sănătate, mai spune Firea.

 

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentZeci de producători locali vin la Ziua Agriculturii, în centrul oraşului Giurgiu
Articolul următorRomânii se întorc la sobele cu lemne. Liste de așteptare la ocoalele silvice