Un bărbat din Plopşoru, județul Giurgiu a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință.

La data de 16 martie a.c., ora 08.30, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 38 de ani, din comuna Daia, județul Giurgiu, cu privire la faptul că, în noaptea de 15 spre 16 martie a.c., persoane necunoscute i-ar fi sustras mai multe bunuri, din locuința sa.

Polițiștii s-au deplasat la faţa locului iar din primele cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 martie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinței apelantului, de unde ar fi sustras mai multe colete cu bunuri, constând în articole vestimentare, încălțăminte, electrocasnice și obiecte de igienă personală.

Valoarea prejudiciului cauzat este de 6.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ca fiind un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Plopșoru, județul Giurgiu, iar bunurile sustrase au fost recuperate și predate persoanei vătămate.

La data de 16 martie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 17 martie a.c., să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Bunuri contrafăcute, estimate la aproximativ 250.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
Articolul următorOficial. Mandat de ARESTARE pe numele lui PUTIN pentru CRIME de război în Ucraina