În urma unei acțiuni, polițiștii locali și comisarii Gărzii de Mediu București au constatat că dintr-o autoutilitară au fost abandonate deșeuri rezultate din construcții (moloz, polistiren, rigips etc.) pe un teren viran din strada Mateiu Caragiale din Sectorul 5.

Persoana prinsă în flagrant a fost amendată cu 30.000 de lei iar autobasculanta cu care a transportat deșeurile a fost confiscată, conform prevederilor HG nr. 1061/2008 privind confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârșirea faptei.
Acțiunea a făcut parte din controalele efectuate cu echipe mixte formate din comisari ai Gărzii de Mediu și polițiști locali, la inițiativa Ministerului Mediului, împreună cu Primăria Generală a Capitalei și cu primăriile de sector din București.
Totodată, au fost impuse dispoziții de salubrizare a zonei afectate, până în data de 17 februarie2021.
“Doar aplicarea măsurilor dure prevăzute de lege poate opri un fenomen care care a ajuns pentru mulți să devină o normalitate: depozitarea oriunde în Capitală a resturilor din construcții sau demolări sau chiar a lucrurilor care nu ne mai sunt necesare, inclusiv a deșeurilor din ambalaje. Până acum echipele noastre mixte au organizat peste 100 de inspecții în toate sectoarele Capitalei, fiind aplicate amenzi de peste 200.000 de lei. Acțiunile au descoperit depozite ilegale de deșeuri pe o suprafață de aproape 300.000 de mp din București. Toate aceste zone ale Bucureștiului vor fi salubrizate și monitorizate în continuare de echipele noastre”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentLegile puterii | Nelu Tătaru: Mafia în Sănătate există pentru că legislația permite, încă mergem pe populism. E nevoie de reformă într-un an și jumătate
Articolul următorCoronavirus, cifrele zile: 62 decese şi 2.815 cazuri noi | RAPORT complet