Un incendiu s-a declanșat în această după amaiză, în municipiul Giurgiu, pe strada Cetățuia.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului. 
Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără deschisă într-o anexă din gospodărie, existând pericolul ca focul să se extindă la restul locuinței și la două case alăturate.
Proprietarii nu se aflau la domiciliu, incendiul fiind observat de către vecinii care au sunat la 112.
Pompierii au intervenit rapid pentru a limita propagarea focului.
În urma incendiului au ars acoperișul și tavanele anexelor, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, două uși, ferestre și alte bunuri din interiorul anexelor.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o afumătoare amplasată lângă materiale combustibile.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
– nu folosiţi afumători improvizate. Acestea trebuie să fie construite din zidărie de cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasate independent de celelalte construcţii din gospodărie;
– nu așezați afumătorile în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 31 decembrie: 4.322 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 171 de decese
Articolul următorPetrecere privată în Bolintin Vale, întreruptă de polițiști