O serie de ceremonii comemorative şi slujbe de pomenire în memoria eroilor căzuţi pentru victoria Revoluţiei din 1989 vor avea loc, astăzi, în Giurgiu.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Giurgiu, la monumentul închinat eroilor martiri de la Teatrul Tudor Vianu vor fi depuse coroane de flori. Apoi, ceremonia va continua la Monumentului “Eroii Revoluției” din șoseaua București, care va fi sfințit și unde va avea loc o slujbă religioasă și vor fi depuse coroane de flori. Manifestările vor continua cu defilarea Gărzii de Onoare.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată sâmbătă, 22 decembrie 2018, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

 

Articolul precedentRestricţii temporare de circulație pe teritoriul Bulgariei pentru autovehiculele de mare tonaj
Articolul următorOperațiunea Foc de Artificii se lasă cu dosare penale