Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean marocan, în vârstă de 24 de ani, care încerca să treacă ilegal frontiera în ţara noastră.

În data de 29.06.2022, în jurul orei 05.50,  în zona adiacentă a Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţistul de frontieră planificat în serviciu la supravegherea acestei zone a observat o persoană care se deplasa pe jos, dinspre Bulgaria spre România.

Aceasta a fost interceptată de către polițistul de frontieră în momentul în care încerca să traverseze calea ferată spre România.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana în cauză este cetăţean marocan, în vârstă de 24 de ani. Bărbatul nu deține documente de identitate asupra sa. Acesta a declarat că venea din Turcia, călătorind până în Bulgaria ascuns sub diverse mijloace de transport și intenționa ca prin trecerea ilegală a frontierei de stat să ajungă în Ungaria.

Având în vedere aspectele constatate, persoana în cauză, conform protocolului româno-bulgar, a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPortul Giurgiu va fi modernizat pentru a debloca circulația mărfurilor și a persoanelor pe Dunăre
Articolul următorDSP Giurgiu a început distribuirea medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie