Poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Feroviar, un cetățean din Turcia, care a încercat să intre ilegal în România, prezentând la control un pașaport fals total. Bărbatul intenționa să ajungă în Germania.

În ziua de 12.04.2022, în jurul orei 15.30,  în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Feroviar, polițiștii de frontieră planificați în serviciu pentru efectuarea controlului,  au legitimat o persoană de sex masculin, pasager într-un tren care circula pe ruta Bulgaria – România.

Bărbatul în cauză a prezentat pentru control un pașaport, emis de către autoritățile din Turcia.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul respectiv nu întrunește condițiile de fond și formă ale unui document autentic, având una dintre pagini înlocuite.

La cercetări s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean turc, în vârstă de 36 de ani și intenționa să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cetățeanul sirian a fost preluat de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCetățean turc depistat ascuns în spatele unei clădiri din apropierea PTF Giurgiu
Articolul următorPedepse mai dure şi amenzi mai mari pentru cei care schingiuiesc sau omoară animale