Polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat, în compartimentele marfă ale unor mijloace de transport, cinci bărbați care au încercat să intre ilegal în România. Aceștia s-au ascuns cu scopul de a se sustrage controlului la frontiera de stat.

Astăzi, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni aflați în serviciu au identificat cinci bărbați,  doi cetăţeni sirieni și alți trei din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, care în mod fraudulos au încercat să intre pe teritoriul României.

Cei doi sirieni au fost depistați ascunși într-un autocamion marca Scania, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, sticle de plastic din Turcia pentru o societate comercială din România. Aceștia au declarat polițiștilor de frontieră faptul că, aflându-se într-o localitate din Turcia, s-au urcat în mijlocul de transport, cu intenția de a ajunge în Olanda, fără a avea consimțământul șoferului.

Ceilalți trei cetățeni bărbaţi au fost depistați, de asemenea, ascunși în semiremorca unui autocamion, condus de către un cetățean român, care transporta diverse bunuri.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei bărbați, provin din Bangladesh. Aflându-se pe teritoriul Turciei, aceștia s-au urcat în autocamion, fără știrea șoferului, cu intenția de a ajunge în Italia.

Polițiștii de frontieră au procedat pentru fiecare situație expusă mai sus, la întreruperea călătoriei străinilor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceștia au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAstra Giurgiu, meci egal cu Chindia Târgoviște
Articolul următor1.850 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2