Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate, potrivit unui comunicat al CNAS.

„Proiectul de Contract – cadru pentru următorii patru ani prevede o serie de măsuri menite să faciliteze accesul pacienţilor la servicii medicale. Printre aceste măsuri se numără şi realizarea unui pachet de servicii integrate pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice care să asigure, pe lângă tratamente, şi un acces mai bun la serviciile de monitorizare necesare”, relevă sursa citată.

De asemenea, în condiţiile în care incidenţa afecţiunilor oncologice este în creştere, sistemul de sănătate din România va pune accent pe depistarea şi tratarea bolilor grave, care au costuri mari de îngrijire. În acest sens, conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienţilor la tratamente, menţionează CNAS.

„Am primit propuneri din partea industriei farmaceutice, care doreşte să vină în sprijinul pacienţilor prin susţinerea costurilor testărilor necesare pentru stabilirea tratamentului personalizat. Este o idee foarte bună şi căutăm soluţii pentru a fi pusă în practică. Este o abordare pe care aş dori să o aplicăm în cazul tuturor afecţiunilor oncologice, pentru a asigura tratamente ţintite tuturor pacienţilor din Programul Naţional de Oncologie. Uşa mea este deschisă pentru a stabili împreună cu deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor modalitatea în care putem asigura împreună cele mai bune tratamente pentru pacienţi”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

 

Articolul precedentUn ciclon din vestul Europei aduce ninsori și frig în toată România!
Articolul următorInspectoratul Școlar Giurgiu are un nou șef începând de astăzi