Ministerul Educaţiei propune Comitetului pentru Dialog Social, demararea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori în şcoli după 13 septembrie şi nu începând din 27 iulie, cum prevede metodologia aflată în dezbatere publică, după cum a anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu.

”Am discutat şi despre organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori la nivel naţional. Această metodologie, la nivel de proiect, se află în dezbatere începând cu data de 4 iunie, dezbatere publică ce urmează a se încheia luni, 14 iunie. (…) Am primit mai multe propuneri, am încercat să identificăm numitorul comun al acestor propuneri, din partea colegilor din nord-est, reprezentanților primarilor, sindicatelor şi, punând în balanţă argumentele pro şi contra, plusurile şi minusurile, luăm în considerare ideea pe care o vom prezenta luni, începând cu ora 9:00, la nivelul Comitetului pentru Dialog Social, de demarare a concursurilor pentru ocupare a posturilor de directori printr-o probă scrisă organizată nu în data de 27 iulie, ci organizată imediat după începerea anului şcolar 2021-2022, deci după 13 septembrie”, a afirmat Cîmpeanu.

El a explicat că numirea noilor directori ar putea avea loc în semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022. ”Iniţierea concursului ar putea să fie făcută în ziua imediat următoare, 14 septembrie, printr-un anunţ, iar proba scrisă ar putea să fie susţinută în cea de-a doua parte a lunii octombrie. Probele de interviu s-ar putea susţine la începutul lunii decembrie, în luna decembrie am putea avea numirile făcute cu începere din semestrul al II-lea, adică cu data de 10 ianuarie. Acesta este un avantaj de a comasa toate etapele concursului în semestrul I al anului şcolar 2021-2022 şi de a începe semestrul al II-lea cu directori numiţi după criterii de competenţă, care să privilegieze exclusiv competenţa”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, au fost argumente în favoarea organizării concursului începând cu 27 iulie, dar Ministerul Educaţiei este deschis şi ”are disponibilitate de adaptare”.

Articolul precedentUn șofer din Giurgiu a acroșat cu oglinda o mașină și a fugit de la locul faptei. Unde a fost descoperit și de ce se ascundea de poliție
Articolul următorIa pastila SRS! Grindină cu rachete