Numărul cazurilor noi de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore în România este de 189, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică duminică după-amiază. 

Până astăzi, 7 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.479 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 189 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 144 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.468 de persoane. Alte 94.475 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 503.200 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 384 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 675 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 284 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.750 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 6 iunie a.c., 71 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Articolul precedentDin septembrie, mai puțin elevi în clase şi programe decalate?!
Articolul următorSituația actualizată a infectărilor din județul Giurgiu