Peste 3.300 de elevi și preșcolari și mai mult de 1.100 de angajați din învățământ au fost confirmați cu coronavirus, însă Ministerul Educației precizează că mare parte a infectărilor este cauzată de activitățile din ultimele zile de vacanță.

Ministerul Educației arată că de la începutul anului școlar (13 septembrie), 3.362 de elevi au fost confirmați cu coronavirus, la fel și un număr de 1.192 de angajați ai unităților de învățământ (nu numai profesori). În această perioadă, 2.749 de clase au trecut în formatul de predare online, clase în care învață 69.301 elevi (2,36% din total).

“Având în vedere că perioada de incubație este de maximum 14 zile, precizăm că cea mai mare parte a acestor infectări confirmate a fost determinată de activitățile din ultimele zile ale vacanței de vară, anterior începerii școlii cu prezență fizică, dar și de orice alte activități în care regulile de protecție sanitară nu se respectă la fel de riguros precum în școli, arată Ministerul într-un comunicat de presă.

Ministerul Educației precizează că următoarea astfel de raportare va fi făcută pe 29 septembrie, la 16 zile de la începutul anului școlar.

 

Articolul precedentColiziune între un autocar și un autoturism pe A1, la Bolintin-Deal. O femeie a fost transportată la spital
Articolul următorVlad Voiculescu: „Cîțu a transformat campania de vaccinare într-una politică”