Pompierii au fost solicitați să intervină, în această seară, în câteva localități din județul Giurgiu, acolo unde vijelia și ploaia torențială au făcut ravagii.

În localitatea Vedea s-a intervenit pentru scoaterea apei dintr-o curte, iar în municipiul Giurgiu, pompierii au acționat pentru extragerea apei dintr-o curte de pe strada Pietrelor, dar și dintr-o curte și o anexă de pe strada Portului.

Totodată, s-a acționat pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil în localitatea Bolintin Deal, dar și în localitatea Ghimpați.

Reamintim că mai multe localități din județul Giurgiu s-au aflat în această seară, sub avertizare newcasting cod portocaliu de vijelii și averse.

Articolul precedentJale la evaluare, în județul Giurgiu. Doar jumătate dintre candidați au luat medii peste 5
Articolul următorGiurgiu va avea o navă de pasageri pentru plimbări de agrement