Începând de joi vor fi aplicate noile amenzi pentru nerespectarea regimului stării de urgență, sumele fiind majorate printr-o ordonanță de urgență, care a fost publicată în Monitorul Oficial marți, după cum a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amendă minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând cu 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute la art. 28.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natură și gravitatea faptei, a punctat Grupul de Comunicare Strategică.

Articolul precedentPeste 1.800 de giurgiuveni izolați la domiciliu și 150 în carantină, la Giurgiu
Articolul următorVerificarea ITP trebuie efectuată și în această perioadă