Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, doi cetățeni afgani și patru cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, prin diferite metode. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În acest sfârșit de săptămână, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific asupra a două mijloace de transport conduse de un cetățean moldovean, în vârstă de 65 de ani și un cetățean roman, în vârstă de 41 de ani.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, condus de către cetățeanul moldovean, poliţiştii de frontieră au constatat că șnurul asigurator al semiremorcii prezintă modificări motiv pentru care au procedat la deschiderea acesteia. Astfel, în interior, au descoperit ascunse, patru persoane de sex masculin.

În cel de-al doilea mijloc de transport, condus de către cetățeanul român, a fost au descoperit ascuns, pe șasiul autocamionului, un bărbat.

Tot pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră giurgiuveni au depistat o persoană care se deplasa pe jos, pe lângă coloana de camioane.

În toate situațiile enumerate anterior, persoanele nu dețineau documente de identitate asupra lor.

La cercetări, polițiștii au stabilit persoanele descoperite sunt de cetățenie siriană și afgană.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele depistate, șoferul, cetățean moldovean și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent840 kg de tutun neprelucrat, ascunse într-un microbuz, descoperite în PTF Giurgiu
Articolul următorȘoferul unei autoutilitare cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de migranți