Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, aseară, doi cetățeni iranieni care au încercat să intre ilegal în România, fără a efectua formalităţile de trecere a frontierei. Aceștia intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei. 

Aseară, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat, pe sensul de intrare în ţară, înainte de efectuarea formalităţilor de frontieră, două persoane care se deplasau în fugă spre rambleul de cale ferată, încercând astfel să se sustragă controlului de frontieră.

Imediat, a fost declanşată o acţiune specifică, în care au fost angrenaţi polițiști de frontieră din cadrul S.P.F Giurgiu, S.T.P.F. Giurgiu și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Giurgiu, procedându-se la încercuirea şi cercetarea zonei din apropierea punctului de trecere a frontierei.

În urma acţiunii desfăşurate, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în vegetație, cele două persoane, care nu vorbeau limba română şi nu aveau documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au fost duse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, acestea au declarat că sunt cetăţeni iranieni, în vârstă de 17, respectiv 22 de ani şi au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetăţeni iranieni au fost predaţi autorităţilor Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentJandarm giurgiuvean, în misiune în Afganistan
Articolul următorNoua hartă a pestei porcine! Focar în Giurgiu