Pe numele unui bărbat de 33 de ani, din comuna Letca Nouă, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 5 zile după ce, pe fondul unor discuții contradictorii și a consumului de alcool, și-a lovit și amenințat soacra.

Luni, 20 mai a.c., ora 21.50, polițiștii Postului de Poliție Letca Noua, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112  de către o tânără de 30 de ani, din comuna Letca Nouă, județul Giurgiu, cu privire la faptul că are un conflict în familie.

În baza sesizării, polițiștii Postului de Politie Letca Nouă s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care a fost identificată apelanta, mama acesteia, o femeie de 58 ani din Letca Nouă și  soțul apelantei, un bărbat de 33 de ani, din comuna Letca Nouă.

Polițiștii au stabilit faptul că în data de 20 mai, în jurul orelor 21.40, în timp ce bărbatul se afla în locuința soacrei sale, pe fondul unor discuții contradictorii cu aceasta si a consumului de alcool, a lovit-o cu palma peste față, adresându-i injurii și amenințări.

Pe numele bărbatului în cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 5 zile, totodată acesta fiind evacuat din locuință.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

 

Articolul precedentGiurgiuvenii, afectați de puful de la plopi. De ce refuză unii tăierea acestora
Articolul următorAccident rutier pe Autostrada A1, la Bolintin Vale.  Trei victime, după ce un autoturism s-a răsturnat