Polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 34 de ani, din comuna Iepurești, județul Giurgiu, care deținea două arme de vânătoare cu alice, cal 16 mm, pe baza unui permis de armă eliberat la data de 24. 08. 2009 de către I.P.J. Giurgiu.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că documentul era expirat din data de 24.08. 2014,  persoana neândeplinindu-și obligația de a depune arma la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea documentului.

Ca urmare a celor constatate, armele identificate au fost ridicate de către organele de poliție în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Nerespectarea  regimului armelor și munițiilor- Nepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termenul prevăzut de lege de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului de armă,,.

Articolul precedentAstra Giurgiu nu a primit dreptul să participe la competițiile europene
Articolul următorInternetul mobil, cel mai afectat de incidente de securitate. Giurgiu, în topul incidentelor