Conform Ordinului MS nr. 1648/21.06.2022, Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu a distribuit în perioada 28-29.06.2022 medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate către companiile de distribuţie medicamente, care le vor preda farmaciilor prevăzute în lista avizată de către Ministerul Sănătăţii, astfel:

NR.

DENUMIRE PUNCT DE LUCRU

ADRESA PUNCT DE LUCRU

1.

Dr Max

Șoseaua București, bl. 7/300

2.

Dr Max

Șoseaua București, Nr. 197 ,Centrul Comercial Kaufland

3.

Dr Max

Șoseaua București, bl. B4/1S, parter

4.

Dr Max

Strada Nicolae Bălcescu, bl. V32, sc. B, parter

5.

Dr Max

Bulevardul CFR-adiacent, Nr. 35-38/335

6.

Dr Max

Strada Profesor Nicolae Droc Barcian MUV 1

7.

Help Net 54

Giurgiu, Șoseaua București, Bl 61/2D, județul Giurgiu

8.

Help Net 134

Giurgiu, Strada  Vlad Țepes-Ecaterina Varga, Complex Comercial Piața Centrală, județul Giurgiu

9.

Help Net 177

Giurgiu, Strada Alexandriei, Nr. 7, județul Giurgiu

10.

Help Net 326

Giurgiu, Piața Gării, Nr. 1(4), parter, județul Giurgiu

11.

GRF 2 GR

Strada București Nr.202/5D, scara A-B

Farmaciile din lista eliberează medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate în mod gratuit, exclusiv în baza prescripţiei medicale emise de medicul de familie în formatul original. Odată cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, farmaciile pun la dispoziţia pacientului sau a aparţinătorului, respectiv persoanei care ridică medicamentul în numele pacientului şi informaţiile privind modul de administrare, conform Fişei informative pentru pacienţi cu privire la medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate.

La ridicarea din farmacie, pacientul ori, după caz, aparţinătorul semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate.

Medicii de familie prescriu o singură dată comprimatele de iodură de potasiu 65 mg pacienţilor eligibili aflaţi în evidenţa proprie, precum şi pacienţilor eligibili care nu au medic de familie, utilizând formularul de reţetă simplă tip PRF. Pentru pacientul minor, respectiv pentru pacientul lipsit de discernământ, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia prescripţia medicală pe numele pacientului minor, respectiv al pacientului lipsit de discernământ.

Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanţii legali ai minorilor ori persoanelor lipsite de discernământ care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie şi completează, în vederea obţinerii prescripţiei, o declaraţie pe propria răspundere în faţa medicului de familie.

Este interzisă orice campanie publicitară care să facă referire la anumite beneficii, recompense şi/sau alte facilităţi legate de distribuirea către populaţie a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate, fiind permise doar afişarea informării asupra activităţii de distribuire către populaţie a acestui medicament, la loc vizibil, în farmacia comunitară inclusă în lista prevăzută la art. 1 care distribuie, publicarea pe pagina web a Ministerului Sănătăţii sau publicarea campaniilor de informare desfăşurate de autorităţile publice centrale.

 Important!

Iodura de potasiu de 65 mg se va administra numai la indicaţiile autorităţilor şi doar în caz de eveniment sau incident nuclear!

Metodele de informare ale autorităţilor în caz de accident nuclear se vor face prin intermediul radio, TV, mass media sau/şi chiar prin intermediul sirenelor de protecţie civilă.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCetățean marocan depistat în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera în România
Articolul următor„Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania și să omoare un medic” – Poliția, în alertă maximă după primirea mesajului