Evaluarea Naţională a elevilor din clasa a VIII-a se va face, în acest an, în acelaşi condiţii ca până acum, fiind prorogat termenul de intrare în aplicare a evaluării naţionale la 6 discipline.

Conform actualelor prevederi ale legii, în anul şcolar 2023 – 2034 urma să intre în aplicare evaluarea naţională la 6 discipline.

De asemenea, OUG adoptată miercuri de Guvern vizează și ”stimularea mobilităţii universitare prin acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare”.

De asemenea, mandatele aflate în curs de exercitare ale membrilor Consiliului ARACIS vor fi prelungite până la data de 31 decembrie 2023, în vederea finalizării procedurilor de acreditare internaţională (în derulare).

Articolul precedentColiziune între un TIR şi un autoturism, la Cămineasca. Şoferul autoturismului nu poseda permis de conducere iar vehiculul nu era înmatriculat
Articolul următorGiurgiu. Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni. Bărbatul ar fi sustras două autoturisme şi le-a condus beat şi fără permis