Doi funcționari publici, la data săvârșirii faptelor angajați ai Direcției Județene pentru Evidență a Persoanelor Giurgiu au fost condamnați, primul la pedeapsa închisorii cu executare, iar cel de-al doilea la pedeapsa închisorii cu suspendare, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Hotărârea a fost pronunțată de către Curtea de Apel București, la data de 23.02.2021, care a dispus condamnarea la închisoare a celor doi inculpați într-o cauză penală constituită ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, care au administrat și probatoriul necesar, în baza delegării procurorului competent.

Astfel, unul dintre inculpați a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni de închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de fals intelectual, iar cel de-al doilea inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la luare de mită și a unei infracțiuni de complicitate la fals intelectual.

În fapt, în cursul lunii iulie 2016, cei doi inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile, au pretins și primit de la o persoană o sumă de bani, atestând în mod nereal că aceasta și-a stabilit reședința într-o comună din județul Giurgiu.

Ulterior, în aceeași lună, primul inculpat a mai pretins și primit de la o altă persoană bani cu titlu de mită, pentru a atesta în fals stabilirea reședinței în municipiul Giurgiu.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentMamă și bebeluș de 9 luni, loviți de un autoturism. Elicopterul SMURD intervine
Articolul următorAccident mortal pe DN 5, între o autoutilitară și un autoturism. A fost activat planul roșu de intervenție