Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, într-un microbuz încărcat cu ceapă, aproximativ 800 de kilograme de tutun neprelucrat.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui microbuz, condus de către un cetățean român, în vârstă de 54 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, ceapă ambalată în saci de tip plasă, din Bulgaria pentru România.
În urma controlului amănunțit efectuat, colegii noștri au descoperit, ascunși printre marfa transportată, 16 saci din plastic, de culoare neagră, care conțineau tutun neprelucrat.
S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând aproximativ 800 de kilograme de tutun foi, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 56.000 lei, a fost ridicată de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
Cetățeanul român este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.
Sursa: Realitatea de Giurgiu