Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism în valoare de 4.000 lei, înmatriculat în Danemarca.

Ieri, în jurul orei 23.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 31 de ani, conducând  un microbuz cu platformă auto. Pe platformă se afla autoturismul marca BMW 520l.

Cu ocazia efectuării formalităţilor de control, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autovehiculul se află în atenția autorităților din Danemarca, figurând ca bun căutat pentru confiscare, din data de 06.08.2020.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”, iar autoturismul, în valoare de 4.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentRomânii se întorc la sobele cu lemne. Liste de așteptare la ocoalele silvice
Articolul următorDoi cetățeni afgani, descoperiți de polițiștii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera