Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ieri, ascunse printre bagaje, în două autocare care se întorceau din Turcia, saci din plastic de culoare neagră dar și cutii din carton, care conțineau 26 de articole vestimentare, 114 perechi de încălțăminte tip sport, 231 de parfumuri precum și 12 de articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, un cetățean turc, în vârstă de 49 de ani și un cetățean român, în vârstă de 47 de ani.

Aceștia au declarat autorităților faptul că au achiziționat bunurile din Turcia și intenționau să le comercializeze pe teritoriul României.

Bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 77.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent172 de ani de la înființarea Jandarmeriei. Ce manifestări vor avea loc la Giurgiu
Articolul următorMedicii de familie nu vor să distribuie pastilele cu iod, pentru că s-ar bloca activitatea la cabinete