Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, la controlul de frontieră, în mai multe mijloace de transport, peste 1.000 de bunuri care purtau însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Bunurile, aparţinând unor cetăţeni români şi turci, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În ultimele 48 ore, cu ocazia controalelor specifice pe sensul de intrare, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au oprit pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit peste 1.000 de bunuri constând în articole vestimentare, articole de parfumerie și articole de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor persoane de cetățenie turcă și română, cu vârste cuprinse între 33 și 47 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCu drag, despre România. Cluj, singurul județ ai cărui reprezentanți aleși au refuzat invitația la o campanie unică – Guvernul din umbră: Ioan Rus, Coldea și Maior
Articolul următorBărbat din Plopşoru, reţinut de poliţişti după ce a furat mai multe bunuri dintr-o locuinţă