În ultimele ore, pompierii giurgiuveni au intervenit pentru stingerea a trei incendii.

La Câmpurelu, au ars aproxiativ două ha dintr-un lan de orz netreierat și deșeuri menajere, carton, mase plastice și vegetație uscată pe circa trei ha. Au acționat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă;

La Uzunu, au ars aproximativ 50 de mp de vegetație uscată, într-o curte. Au intervenit pompierii din Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au acționat rapid și au reușit să stingă incendiul până ca flăcările să se extindă la locuință;

Şi la Prundu au ars aproximativ 300 mp de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAngajații din instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, în grevă japoneză
Articolul următorPeste 3.000 de parfumuri contrafăcute, descoperite în PTF Giurgiu