Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de un cetățean turc pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
 
Persoana în cauză achiziționase din Turcia peste 135 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în articole vestimentare și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

Ieri, la ora 14.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit într-un autocar, printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră care conțineau 65 perechi de încălțăminte și 70 articole vestimentare, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui pasager al mijlocului de transport, cetățean turc, în vârstă de 20 ani.

Bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 23.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAcţiune caritabilă a reprezentanţilor Asociaţiei Dar Autentic la 13 case de tip familial din municipiul Giurgiu și Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Oncești
Articolul următorGuvernul alocă bani pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de pandemie